Societatea Comercială Briama S.R.L.

este o companie de consultanţă şi analiză contabilă ce are ca scop creşterea şi susţinerea afacerii dumneavoastră în maximă siguranţă privind „jungla” fiscalităţii din România. Toate acestea se pot realiza împreună cu dumneavoastră când toate informaţiile şi deciziile sunt discutate şi puse la dispoziţia noastră în vederea realizării unei siguranţe competitive şi de creştere economică continuă.

Astfel societatea a fost înfiinţată în luna februarie anul 2001, având ca obiect unic de activitate conform codului CAEN 7412 – Activităţi de contabilitate, revizie contabilă, consultanţă în domeniul fiscal.

    Societatea este reprezentată de către ec. Marcoci Brian, în calitate de administrator şi asociat unic, înregistrat în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România carnet nr. 15596/2001, iar societatea are autorizaţie de funcţionare înregistrată în Tabloul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu nr. 891/10.04.2001.

    Societatea are sediu principal în localitatea Arad, Calea Aurel Vlaicu Bl. Z 26, sc. B, ap. 6, iar în anul 2005 deschide un punct de lucru la adresa Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 71 – demisol.

Societatea este înregistrată la Registrul Comeţului a Municipiului Arad cu nr. J 02 / 76 / 12.feb.2001, având CUI 13705780 şi nu este plătitoare de TVA.